Succesiuni
La acest birou notarial se pot dezbate proceduri succesorale având ca obiect succesiuni ale persoanelor decedate care au avut ultimul domiciliu în următoarele localităţi:
- Cluj-Napoca
- Apahida (Apahida, Bodrog, Câmpeneşti, Corpadea, Dezmir, Pata, Sânicoara, Sub Coastă)
- Baciu (Baciu, Coruşu, Mera, Popeşti, Rădaia, Săliştea Nouă, Sugeag)
- Chinteni (Chinteni, Deuş, Feiurdeni, Măcicaş, Pădureni, Satu Lung, Săliştea Veche, Sânmărtin, Vechea)
- Cojocna (Cojocna, Boju, Boju Cătun, Cara, Huci, Iuriu de Câmpie, Morişti, Straja)
- Feleacu (Feleacu, Casele Miceşti, Gheorgheni, Sărădiş, Vâlcele)
- Floreşti (Floreşti, Luna de Sus, Tăuţi)
- Sânpaul (Sânpaul, Berindu, Mihăieşti, Şardu, Sumurduc, Topa Mică)
Pentru că fiecare dintre noi pierdem la un moment dat pe cineva drag, impunându-se dezbaterea succesiunii acestei persoane, vă voi oferi toate informațiile necesare pentru dezbaterea acestei proceduri, pe tot parcursul și până la finalizarea procedurii, cât și în ceea ce privește demersurile ulterioare finalizării acestei proceduri.
Realitatea ne arată că sunt din ce în ce mai multe situații în care succesiunea unei persoane implică elemente de extraneitate, fie datorită ultimei reședințe a defunctului în alt stat decât cel în care se dezbate succesiunea, fie datorită achiziționării de către defunct a unor proprietăți imobiliare în alte state decât cel în care a avut ultima reședință / ultimul domiciliu.
Fiind preocupată să dobândesc competențe în dreptul internațional privat, vă voi oferi și în această situație toate informațiile necesare pentru dezbaterea acestei proceduri și voi dezbate această succesiune, chiar dacă dezbaterea succesiunii acestei persoane va presupune cunoașterea unei alte legi decât legea română, inclusiv a dispozițiilor Regulamentului nr. 650 / 2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor și voi elibera, când va fi cazul, inclusiv Certificatul european de moștenitor.
Procedura succesorală notarială
Potrivit prevederilor legale în vigoare, notarul public este competent să dezbată succesiunea unui persoane decedate doar atunci când moștenitorii acesteia se înțeleg atât cu privire la compunerea masei succesorale, cât și cu privire întinderea drepturilor ce li se cuvin.
În cazul în care moștenitorii își contestă unii altora calitatea și nu se înțeleg cu privire la întinderea drepturilor ce li se cuvin, sau nu se pun de acord cu privire la compunerea masei succesorale, notarul public îi va îndruma să soluționeze neînțelegerile dintre ei pe cale judecătorească.
Moștenirea legală se cuvine soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, în ordinea și după regulile stabilite de Codul Civil.
În cazul în care defunctul a lăsat testament, moștenirea se va dezbate în baza acestuia, cu respectarea prevederilor legale referitoare la rezerva succesorală.
Procedura succesorală notarială se poate deschide numai în baza certificatului de deces.
Regula generală este că moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului (art. 954 alin. 2 din Cod civil).
Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum şi de către orice altă persoană care justifică un interes legitim.
Succesiuni cu elemente de extraneitate
În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil.
În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile (art. 954 alin. 3 din Codul civil).
În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. (art. 954 alin. 3 din Codul civil). În acest ultim caz, se poate emite certificat de calitate de moştenitor, dar numai cu respectarea art. 2633 şi următoarele din Codul civil.
Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut.
De asemenea, în cazul în care, în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus.
Pentru cetățenii români decedaţi în străinătate, dar care au avut ultimul domiciliu în România, precum şi pentru cetățenii români care au decedat în străinătate, dar care au avut ultimul domiciliu / reşedința în străinătate, certificatul de deces va fi emis de autoritatea română, după transcrierea actului de deces emis de autoritatea străină (art. 44 din Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119 / 1996 cu modificările şi completările ulterioare). În cazul în care certificatul de deces este eliberat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular, acesta nu mai trebuie transcris.
Pentru cetățenii străini sau apatrizi, care nu sunt decedaţi în România şi care au avut ultimul domiciliu / reşedința în străinătate, actul de deces emis de autorităţile străine competente va fi luat în considerare de către notarul public numai după îndeplinirea procedurii supralegalizării sau apostilării, după caz. Fac excepţie de la regula apostilării / supralegalizării, actele de deces emise de state cu care România are încheiate convenţii sau tratate bilaterale de recunoaştere a actelor de stare civilă.
Actele necesare pentru dezbaterea succesiunilor
– Certificatul de deces al defunctului în original
– Acte de identitate pentru: soțul supraviețuitor, copiii / nepoții defunctului, când ascendenții lor au predecedat anterior defunctului, sau, după caz, pentru beneficiarii testamentelor (cum ar fi: carte de identitate / buletin de identitate / paşaport doar pentru cetățenii străini sau pentru cetățenii români cu domiciliul stabilit în străinătate, aspect care rezultă din mențiunile efectuate în pașaport)
– Acte de stare civilă, atât pentru defunct, cât și pentru soțul supraviețuitor, copiii defunctului / nepoții defunctului, când ascendenții lor au predecedat anterior defunctului, sau, după caz, pentru beneficiarii testamentelor (certificat de naștere, certificat de căsătorie, sentință de divorţ sau certificatul de căsătorie și de deces al soțului supraviețuitor)
Pentru moştenitorii care nu se prezintă personal: pentru acceptarea succesiunii – declarație notarială de acceptare a succesiunii, însoţită de procură de reprezentare la dezbaterea succesiunii; pentru renunțarea la succesiune – declarație de renunţare; în ambele situaţii se va trimite și certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie / certificatul de divorț / sentința de divorț, dacă este cazul (în original sau în copie legalizată)
– Actele de proprietate ale bunurilor mobile şi imobile rămase de pe urma defunctului: certificat de acționar, carnet cec, dovezi deținere depozite bancare, extras de cont, dovezi deținere pensie privată, acte pentru autoturism (carte de identitate și talon), titlu de proprietate, autorizație de construire sau certificat de atestare că defunctul este cunoscut ca și proprietar, din care să reiasă inclusiv anul construcției, Dovada de luare în folosință / Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor / Certificat de atestare a edificării construcției, schiță apartament / construcție, Contract de vânzare-cumpărare, Contract de donație, Contract de întreţinere, Contract de schimb, sentințe civile, Certificat de moştenitor, Certificat de legatar etc. (toate aceste acte vor trebui prezentate în original)
Pentru garaje / locuri de parcare: Autorizația de construire a garajului, Contractul / abonamentul de închiriere a terenului pe care este amplasat garajul; tabelul cu persoanele pentru care a fost eliberată Autorizația de construire; plan de situație.
În situația în care imobilele nu sunt întabulate în cartea funciară, adeverință de la primăria competentă din care să reiasă că defunctul figura înscris în registrul agricol cu casă de locuit şi cu teren intravilan / extravilan, cu specificarea suprafeței deținute, precum şi adeverință / certificat fiscal de la primăria competentă din care să reiasă că pentru aceste imobile sunt plătite impozitele la zi; în situaţia existenţei titlului de proprietate este necesar ca primăria competentă să menţioneze care terenuri înscrise în titlu sunt situate în intravilan şi care sunt situate în extravilan
Dacă există loc de veci atribuit în concesiune de primărie, se va solicita eliberarea unei Adeverințe a locului de veci (care, având termen de valabilitate de 7 zile, se va prelungi la data la care se finalizează succesiunea). Dacă locul de veci a fost dobândit prin moștenire, se va aduce Certificatul de moștenitor / legatar în original
– Certificat de atestare fiscală privind taxele şi impozitele, care se obține de la primăria pe raza căreia se găsesc situate imobilele din masa succesorală, în care să fie menționat ca proprietar / coproprietar defunctul, cu cota acestuia de deținere și să fie specificat exact unde sunt situate imobilele (în intravilanul / extravilanul satului / comunei / orașului / municipiului), care terenuri / imobile sunt situate în intravilan / extravilan, iar când este vorba despre construcții, trebuie să se specifice din ce materiale sunt construite, împreună cu menționarea suprafeței utile / construită / construită desfășurată, anul construirii
– Testament dacă există (acesta va trebui prezentat în original)
– În situația în care defunctul deține părți sociale, actele societății la care deține aceste părți sociale
– Doi martori care să nu fie rude cu defunctul sau cu moștenitorii până la gradul IV inclusiv, care să fi cunoscut defunctul (care vor trebui să aibă buletinul sau cartea de identitate în original când se prezintă la biroul notarial)