Acte necesare

Acte necesare pentru îndeplinirea procedurilor notariale

Midsection of businesswoman with ring binders at office
Regăsiți în cele ce urmează informațiile privind actele necesare îndeplinirii următoarelor proceduri notariale:
  •  Certificatul de deces al defunctului în original
  •  Acte de identitate pentru: soţul supraviețuitor, copiii/nepoții  defunctului, când ascendenții lor au predecedat anterior defunctului, sau, după caz, pentru beneficiarii testamentelor (cum ar fi: carte de identitate/buletin de identitate/paşaport doar pentru cetățenii stăini sau pentru cetățenii români cu domiciliul stabilit în străinătate, aspect care rezultă din mențiunile efectuate în pașaport)
  •  Acte de stare civilă, atât pentru defunct, cât și pentru soţul supraviețuitor, copiii defunctului/nepoții defunctului, când ascendenții lor au predecedat anterior defunctului, sau, după caz, pentru beneficiarii testamentelor (certificat de naștere, certificat de căsătorie, sentinţă divorţ sau certificatul de căsătorie și de deces al soţului supraviețuitor)
  •  Pentru moştenitorii care nu se prezintă personalpentru acceptarea succesiunii – declaraţie notarială de acceptare a succesiunii, însoţită de procură de reprezentare la dezbaterea succesiunii; pentru renunţarea la succesiune – declaraţie de renunţare; în ambele situaţii se va trimite și certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie/certificatul de divorț/sentința de divorț, dacă este cazul (în original sau în copie legalizată)
  • Actele de proprietate ale bunurilor mobile şi imobile rămase de pe urma defunctului: certificat de acţionar, carnet cec, dovezi deținere depozite bancare, extras de cont, dovezi deținere pensie privată, acte pentru autoturism (carte de identitate și talon), titlu de proprietate, autorizaţie de construire sau certificat de atestare că defunctul este cunoscut ca și proprietar, din care să reiasă inclusiv anul construcţiei, Dovada de luare în folosință/Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor/Certificat de atestare a edificării construcției, schiță apartament/construcție, Contract de vânzare-cumpărare, Contract de donaţie, Contract de întreţinere, Contract de schimb, sentinţe civile, Certificat de moştenitor, Certificat de legatar etc. (toate aceste acte vor trebui prezentate în original)
  • Pentru garaje/locuri de parcare: Autorizația de construire a garajului, Contractul/abonamentul de închiriere a terenului pe care este amplasat garajul; tabelul cu persoanele pentru care a fost eliberată Autorizația de construire; plan de situație
  • În situaţia în care imobilele nu sunt întabulate în cartea funciară, adeverinţă de la primăria competentă din care să reiasă că defunctul figura înscris în registrul agricol cu casă de locuit şi cu teren intravilan/extravilan, cu specificarea suprafeței deținute, precum şi adeverinţă/certificat fiscal de la primăria competentă din care să reiasă că pentru aceste imobile sunt plătite impozitele la zi; în situaţia existenţei titlului de proprietate este necesar ca primăria competentă să menţioneze care terenuri înscrise în titlu sunt situate în intravilan şi care sunt situate în extravilan. Dacă există loc de veci atribuit în concesiune de primărie, se va solicita eliberarea unei Adeverințe a locului de veci (care, având termen de valabilitate de 7 zile, se va prelungi la data la care se finalizează succesiunea). Dacă locul de veci a fost dobândit prin moștenire, se va aduce Certificatul de moștenitor/legatar în original
  • Certificat de atestare fiscală privind taxele şi impozitele, care se obţine de la primăria pe raza căreia se găsesc situate imobilele din masa succesorală, în care să fie menționat ca proprietar/coproprietar defunctul, cu cota acestuia de deținere și să fie specificat exact unde sunt situate imobilele (în intravilanul/extravilanul satului/comunei/orașului/municipiului), care terenuri/imobile sunt situate în intravilan/extravilan, iar când este vorba despre construcții, trebuie să se specifice din ce materiale sunt construite, împreună cu menționarea suprafeței utile/construită/construită desfășurată, anul construirii
  • Testament dacă există (acesta va trebui prezentat în original)
  •  În situația în care defunctul deține părți sociale, actele societății la care deține aceste părți sociale
  • Doi martori care să nu fie rude cu defunctul sau cu moștenitorii până la gradul IV inclusiv, care să fi cunoscut defunctul (care vor trebui să aibă buletinul sau cartea de identitate în original când se prezintă la biroul notarial)
  • actele de identitate ale soților
  • certificatele de naștere ale soților
  • certificatul de căsătorie emis de autoritățile române, în original
  • certificatele de naștere ale copiilor minori, dacă este este cazul
  •  actele de identitate ale vânzătorului/cumpărătorului/ilor (CI – BI – Paşaport – doar pentru cetățenii stăini sau pentru cetățenii români cu domiciliul stabilit în străinătate, aspect care rezultă din mențiunile efectuate în pașaport)
  • acte de stare civilă (de ex.: certificatul de căsătorie sau certificatul de căsătorie și certificatul de deces al soţului rămas văduv/sentinţa de divorţ pentru cei divorțați/certificate de naștere, dacă este cazul, cum ar fi situația în care numele vânzătorului este scris greșit sau incomplet în cartea funciară), Convenție matrimonială, dacă este cazul
  • actul de dobândire pentru apartamentul/imobilul/spațiul comercial care se înstrăinează (de ex: Contract de vânzare-cumpărare, de donaţie, de întreținere, sentinţă civilă, Certificat de moştenitor, titlu de proprietate, proces verbal de predare-primire, Autorizaţie de construire, Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărior, Dovadă de luare în folosință/Certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, Act de apartamentare (dacă este cazul), inclusiv eventuale acte de dezmembare/alipire, etc.)
  •  dacă în cuprinsul actului de dobândire a fost stipulat un termen pentru achitarea prețului/diferenței de preț, acesta trebuie însoțit obligatoriu și de dovada plății prețului/diferenței de preț, cum ar fi ordinul de plată sau un extras de cont bancar în care să fie evidențiată plata diferenței de pret consemnată în Contractul de vânzare prin care s-a dobândit în proprietate apartamentul/imobilul/spațiul comercial care se vinde
  •  un extras de carte funciară cât mai actual pentru imobilul care se dorește a fi înstrăinat
  • încheierea de întabulare a apartamentului/imobilului/spațiului comercial în cartea funciară, dacă există
  • schița apartamentului/construcției/ imobilului/ spațiului comercial, plan de amplasament și delimitare a imobilului/documentație cadastrală/actualizare de date, dacă există
  • certificat de atestare fiscală eliberat de Primăria competentă (mai exact de la locul situării imobilului) privind plata impozitului datorat pentru apartamentul/imobilul/ spațiul comercial care se înstrăinează, în care să fie menționați toți proprietarii, cu cota fiecăruia de deținere, astfel încât cota însumată a fiecăruia să reprezinte 100/100, fără niciun fel de datorii (nici măcar amenzi de circulație) sau câte un astfel de certificat pentru fiecare proprietar (sunt primării, de ex. Primăria comunei Florești, care eliberază câte un certificat distinct pentru fiecare proprietar, chiar și când aceștia sunt soți), din care să rezulte inclusiv că terenul care se înstrăinează este situat în intravilan sau în extravilan; poate fi si cu semnătură electronică
  • dacă asociaţia este constituită, adeverinţă de la asociaţia de proprietari, în original, obligatoriu ștampilată, având precizate numele și prenumele administratorului și a președintelui și semnătura lor olografă (nu în copie și nici cu semnătură electronică), nr. de înregistrare, data eliberarii si termenul de valabilitate de 30 de zile, potrivit dispozițiilor art. 33 alin.2 lit. a) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Dacă deși este constituită, asociația nu are președinte sau administrator în funcție, în cuprinsul adeverinței se va menționa motivul lipsei celei de-a doua semnături și a ștampilei, pentru că aceasta, contrar susținerii unor administratori/președinți, este încă necesară pe aceste acte, potrivit dispozițiilor din aceeași lege, care este o lege specială, astfel încât primează în raport cu alte dispoziții din alte legi
  • dovezi privind achitarea utilităților datorate pentru întreținerea apartamentului/ imobilului/spațiului comercial: energie electrică, gaz metan, apă-canalizare, dacă este cazul – ultima factură și chitanța aferentă sau Adeverinţe de la aceste instituții din care să reiasă că nu există datorii pentru apartamentul/imobilul/spațiul comercial care se înstrăinează
  • certificatul energetic al apartamentului/imobilului/spațiului comercial care se înstrăinează
  • alte acte necesare, cum ar fi: declaraţia pentru radierea din cartea funciară a ipotecii existente (dacă este cazul), contract de închiriere al apartamentului și dovezi privind exercitarea dreptului de preemțiune (dacă este cazul), etc.
  • precizări cu privire la existența unor sedii sociale/puncte de lucru ale unor societăti/persoane fizice autorizate în apartamentul/ imobilul/ spațiul comercial care se înstrăinează
  • precizări cu privire la existența unor contracte de comodat/închiriere cu privire la apartamentul/ imobilul/ spațiul comercial care se înstrăinează;
  • antecontract încheiat între părți (în situaţia în care a fost încheiat un astfel de act între părți), precum și dovezile bancare ale platilor efectuate în baza acestui înscris, dacă este cazul
  • Proces-verbal încheiat între părți cu privire la bunurile care vor rămâne în apartamentul/imobilul/spațiul comercial care se înstrăinează, dacă este cazul;
  • dacă este cazul, Adeverinţă de la primăria localităţii de care aparţine terenul, din care să rezulte că terenul este situat în intravilan sau în extravilan
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certificat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului nu poate fi prezent la semnarea actului
  • Acte de dobândire a proprietății (cum ar fi: Contract de vânzare-cumpărare; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească; etc.)
  • Extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari, pentru a putea fi solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare necesar pentru semnarea Contractului de schimb)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului privind plata la zi a taxelor și a impozitelor eliberat în vederea înstrăinării (pentru notar)
  • În cazul în care se face schimb de apartamente: Adeverinţă de la asociaţia de proprietari sau de locatari din care să rezulte că proprietarul a achitat la zi toate sumele datorate cu titlu de întreținere (cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.); adeverința trebuie semnată olograf atât de către președinte, cât și de către administrator, și să aibă aplicată ștampila asociației
  • Ultimele facturi și chitanțe sau adeverințe eliberate de furnizorii de utilități (energie electrică, gaz, apă-canalizare) din care să rezulte că nu există datorii pentru utilitățile ce deservesc imobilul care se înstrăinează
  • Certificat de performanță energetică
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certificat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Acte de stare civilă ale părților, prin care să se dovedească gradul de rudenie dintre donator și donatar, dacă este cazul
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului/donatarul nu poate fi prezent la semnarea actului,
  • Acte de dobândire a proprietății (cum ar fi:Contract de vânzare-cumpărare; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească; etc.)
  • Extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari, pentru a putea fi solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare necesar pentru semnarea Contractului de donație)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului privind plata la zi a taxelor și a impozitelor eliberat în vederea înstrăinării (pentru notar)
  • În cazul în care se donează un apartament: Adeverinţă de la asociaţia de proprietari sau de locatari din care să rezulte că proprietarul a achitat la zi toate sumele datorate cu titlu de întreținere (cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.); adeverința trebuie semnată olograf atât de către președinte, cât și de către administrator, și să aibă aplicată ștampila asociației
  • Ultimele facturi și chitanțe sau adeverințe eliberate de furnizorii de utilități (energie electrică, gaz, apă-canalizare) din care să rezulte că nu există datorii pentru utilitățile ce deservesc imobilul care se înstrăinează
  • Certificat de performanță energetică
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certifcat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului nu poate fi prezent la semnarea actului,
  • Acte de dobândire a proprietății (cum ar fi: Contract de vânzare-cumpărare; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească; etc.)
  • Extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari, pentru a putea fi solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare necesar pentru semnarea Contractului de întreținere)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului privind plata la zi a taxelor și a impozitelor eliberat în vederea înstrăinării (pentru notar)
  • În cazul în care obiectul contractului este un apartament: Adeverinţă de la asociaţia de proprietari sau de locatari din care să rezulte că proprietarul a achitat la zi toate sumele datorate cu titlu de întreținere (cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.); adeverința trebuie semnată olograf atât de către președinte, cât și de către administrator, și să aibă aplicată ștampila asociației
  • Ultimele facturi și chitanțe sau adeverințe eliberate de furnizorii de utilități (energie electrică, gaz, apă-canalizare) din care să rezulte că nu există datorii pentru utilitățile ce deservesc imobilul care se înstrăinează
  • Certificat de performanță energetică
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certificat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului nu poate fi prezent la semnarea actului,
  • Acte de dobândire a proprietății (cum ar fi: Contract de vânzare-cumpărare; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească; etc.)
  • Extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari, pentru a putea fi solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare necesar pentru semnarea Contractului de rentă viageră)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului privind plata la zi a taxelor și a impozitelor eliberat în vederea înstrăinării (pentru notar)
  • În cazul în care obiectul contractului este un apartament: Adeverinţă de la asociaţia de proprietari sau de locatari din care să rezulte că proprietarul a achitat la zi toate sumele datorate cu titlu de întreținere (cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.); adeverința trebuie semnată olograf atât de către președinte, cât și de către administrator, și să aibă aplicată ștampila asociației
  • Ultimele facturi și chitanțe sau adeverințe eliberate de furnizorii de utilități (energie electrică, gaz, apă-canalizare) din care să rezulte că nu există datorii pentru utilitățile ce deservesc imobilul care se înstrăinează
  • Certificat de performanță energetică
  • Actele de identitate părților/mandatarilor acestora
  • Certifcat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului/donatarul nu poate fi prezent la semnarea actului,
  • Acte de dobândire a proprietății (cum ar fi: Contract de vânzare-cumpărare; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească; etc.)
  • Un extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari, pentru a putea fi solicitat extrasul de carte funciară pentru autentificare necesar pentru semnarea Contractului de ipotecă)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului, privind plata la zi a taxelor și a impozitelor datorate
  • Acordul băncii creditoare inițiale, în original, dacă imobilul este grevat deja cu sarcini (dacă în cartea funciară a imobilului este înscrisă deja o altă ipotecă)

 

Actele necesare din partea băncii creditoare:

  • Actul de identitate pentru reprezentantul băncii
  • Procură pentru reprezentantul băncii
  • Draftul Contractului de ipotecă
  • Contractul de credit din care să reiasă valoarea creditului acordat împrumutatului.
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certifcat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului nu poate fi prezent la semnarea actului
  • Acte de dobândire proprietate ( Contract de vânzare-cumpărare; Contract de donație; Certificat  de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească etc.)
  • Certificat de atestare fiscală de la Primăria locului situării imobilului privind plata la zi a taxelor și a impozitelor


Dacă se face concomitent atât o dezmembrare a imobilului, cât și partajul:

  • Documentație cadastrală întocmită de un expert autorizat de A.N.C.P.I., documentaţie recepționată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară competent
  • Certificat de urbanism (acesta este necesar dacă dezmembrarea se face în scopul construirii sau dacă imobilul se dezmembrează în mai mult de 2 parcele).
  • Actele de identitate ale părților/mandatarilor acestora
  • Certifcat de căsătorie (dacă e cazul)
  • Convenție matrimonială (dacă există)
  • Procură autentică, în original sau în copie legalizată, în situația în care proprietarul imobilului nu poate fi prezent la semnarea actului.
  • Acte de dobândire proprietate ( Contract de vânzare-cumpărare; Contract de donație; Certificat de moștenitor; Contract de schimb; Sentință judecătorească, etc.)
  • Un extras de carte funciară, chiar dacă este mai vechi (dar cu actualii proprietari)
  • Certificat de performanță energetică
  • Actele de identitate ale părţilor
  • Certificatul de căsătorie (pentru convențiile matrimoniale din timpul căsătoriei)
  • Convenţia matrimonială anterioară (dacă există)
  • În cazul în care una dintre părţi este reprezentată prin mandatar, procura autentică în original sau copie legalizată
  • Acte de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul regimului matrimonial anterior, în vederea includerii lor în actul de lichidare

Ai rămas totuși cu întrebări privind actele necesare? Poți să ne contactezi aici iar noi te vom ajuta să identifici tot ceea ce trebuie să pregătești și să aduci cu tine la programare.

You cannot copy content of this page